Spre slava ta iubire mai fac o plecăciune,
Lumina vieţii mele atât de mult râvnită,
Tu eşti puterea minţii de inimă dorită,
Altar al nemuririi slăvit in rugăciune.
Pleca-voi după tine unde n-am fost vreodată,
Ademenit de vraja chemării nerostite,
Eşti chintesenţa în limite nedefinite,
Dai energie vieţii si porti a lumii soartă.
Tu arzi şi pui lumină pe suflete trecute,
Aprinzi dintr-o scânteie în inimi fericirea,
Dai sens la toate sperantele de mult pierdute,
În necuprinsul lumii eşti însăşi nemurirea,
Ca în descântec menirea apei neîncepute,
Iar vraja se va topi când va muri iubirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu